Klaus Iohannis, detalii despre grupul de luptă NATO care va fi poziţionat în România
Președintele Klaus Iohannis a dat detalii despre grupul de luptă NATO care va fi poziţionat în România,
pentru consolidarea flancului estic al Alianței. Președintele României a făcut aceste precizări
cu puțin timp înainte de începerea Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice.
Evenimentul de la Bruxelles, la care participă țările membre NATO, are loc în contextul războiului din Ucraina.
Vești bune pentru România după ce NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în țara noastră. Aceste precizări au fost făcute joi, 24 martie, de preşedintele Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice.
Klaus Iohannis, detalii despre grupul de luptă NATO din România
În contextul războiului sângeros de la granițele noastre, NATO își va întări în următoarele zile flancul estic. Astfel, vor fi înființate patru noi grupuri de luptă, inclusiv în România. În acest moment, pe flancul estic sunt în alertă maximă peste 300.000 de militari ai Alianței Nord-Atlantice.
În fiecare dintre țările din estul Alianței sunt deja mii de militari aliați care s-au alăturat trupelor țării gazdă. Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat joi că România nu este în pericol şi niciun român nu trebuie să se teamă, în contextul conflictului din Ucraina.