Rusia pregăteşte „Noua ordine mondială”, după discuțiile cu China și India. Totul se va schimba de acum înainte –»

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov,

a anunţat miercuri o ordine mondială „multipolară, justă şi democratică” în parteneriat cu China,

în timpul primei sale vizite în această ţară de la invadarea Ucrainei, relatează presa internațională.

„Noua ordine mondială”, anunțată de Rusia
„Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relaţiilor internaţionale”, a declarat şeful diplomaţiei de la Kremlin, în cadru întâlnirii cu omologul său chinez .

„Sunt convins că la finalul acestei etape situaţia internaţională va fi net mai clară şi că noi, împreună cu dvs. şi cu partenerii noştri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică”, a ai transmis Serghei Lavrov.

În urma întâlnirii între miniștrii de externe chinezi și ruși, China a transmis că relațiile dintre cele două țări au „rezistat noului test al schimbării peisajului internațional”.

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a declarat că Beijingul și Moscova sunt „mai hotărâte” să dezvolte legăturile bilaterale și să stimuleze cooperarea, relatează The Guardian.

Wang Yi a spus că relațiile bilaterale au rezistat noilor teste pe fondul schimbării situației internaționale, dar au menținut direcția „corectă” de dezvoltare.

Beijingul a refuzat până acum să condamne invazia Rusiei în Ucraina și a rămas una dintre puținele state care continuă să aibă relații diplomatice cu o Rusie din ce în ce mai izolată.

Cu câteva zile înainte de războiul din Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a fost primit călduros de omologul său chinez Xi Jinping la Beijing. Cele două ţări au celebrat atunci o prietenie „fără limite” şi au denunţat „extinderea” NATO.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *