A murit celebrul medic Lazăr Irimiea din Constanța.

Profesorul universitar doctor Lazăr Irimiea, unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi ai Spitalului Județean Constanța, a murit.

Acesta era internat în spital din cauza unor afecțiuni medicale.

Universitatea Ovidius din Constanţa aduce un omagiu la trecerea în eternitate a prof. univ. dr. Lazăr Irimiea, medic

primar obstetrică-ginecologie, şi medic şef al Clinicii II de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, doctor în ştiinţe medicale.

”Rămas bun, stimate domnule profesor universitar doctor Lazar Irimiea!

Vă rămân faptele medicale și îngerii aduși pe pământ, dorul de a ne mobiliza și de a fi puternici, de a ne antrena și de a fi de folos comunității!

Iar, în Cer nu veți înceta să purtați cu dumneavoastră amintirile peregrinărilor în munți și în câmpii, bălți, a

partidelor de vânătoare și pescuit și a miilor de ore predate studenților și de pregătire profiesională în domeniul medical.

Nu veți înceta să purtați iubirea de familie, prieteni, colegi, de oameni”, a transmis o persoană apropiată a acestuia, potrivit gandul.ro.

Cine a fost medicul Lazăr Irimiea

În cei peste 34 de ani de activitate profesională, prof. univ. dr. Lazăr Irimiea a realizat peste 10.000 de intervenţii

chirurgicale. Acesta a fost considerat un chirurg de referinţă pentru situaţiile medicale de specialitate cu grad înalt de dificultate.

De-a lungul carierei a dezvoltat excelenţa în practicile şi tehnologiile de ultimă generaţie şi a utilizat tehnici moderne de explorare paraclinică (ecografie, histeroscopie, laparoscopie).

Pe lângă activitatea medicală, prof. univ. dr Lazăr Irimiea a avut și o bogată activitate științifică. Acesta a fost autor

şi coautor a peste 150 de lucrări ştiinţifice, cărora li se adaugă cinci cărţi de obstetrică şi ginecologie, a coordonat mai mult de 30 de lucrări de specialitate, a coordonat trei granturi de cercetare şi a participat la numeroase congrese, conferinţe şi manifestări ştiinţifice.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.