Cele mai ciudate obiceiuri ale lui Vladimir Putin

Vladimir Putin a devenit unul dintre cei mai de temut președinți din lume, care niciodată nu a renunțat la putere și a făcut tot ce i-a stat în putință să rămână la conducerea Rusiei. Pe lângă faptul că este foarte dur și vrea ca toată lumea să îi fie supusă, are și o mulțime de obiceiuri ciudate, la care nu poate renunța niciodată și fără de care nu poate trăi.

Cele mai ciudate ritualuri

Vladimir Putin este un om extrem de dur, lucru pe care l-a demonstrat cel mai bine când a invadat Ucraina, dar și extrem de pretentios. Deși are aproape ‘70 de ani, este intr-o formă bună și nu își arată deloc vârsta. Celebrul președinte rus are o mulțime de pretenții și obiceiuri ciudate, de care tine cont pentru a fi mereu bine.

Vladimir Putin refuză să se ridice din pat înainte de prânz. Nu face sacrificii nici dacă are treburi importante, pentru că ziua începe pentru el abia după ce se odihnește suficient. Imediat după, preşedintele rus serveşte micul dejun, însă nu înainte ca mâncarea să fie verificată de specialişti pentru a nu fi otrăvită. Se teme pentru viața lui, are mulți dușmani și știe că metoda preferată de ucidere a rușilor este otrăvirea, motiv pentru care vrea să fie atent.

Mai mult de atât, în ceea ce privește alimetanția, de pe masa lui nu trebuie să lipsească niciodată brânza de vaci, omleta și terciul. Totodată, el preferă să mănânce ouă de prepelițe, pentru că acestea sunt foarte sănătoase.

Ce tabieturi are Putin

După ce își ia micul dejun, Vladimir Putin merge să înoate două-trei ore. Este cunoscut faptul că președintele rus este un mare pasionat de sport, motiv pentru care merge și la antrenamente în sala de judo. Acesta este sportul său preferat, iar angajații săi sunt nevoiți să își petreacă timpul în sala de așteptare până când el își termină programul. Merge și la sală, la alergare, depinde de starea lui.

Vladimir Putin merge după orele de înot la birou, acolo unde obișnuiește să stea până târziu, acesta fiind și motivul pentru care doarme mult a doua zi. Toate deciziile sale sunt scrise pe hârtie, iar apelurile importante sunt efectuare numai pe telefoane fixe, pentru a evita scurgerile de informații.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.