China intervine în conflictul Ucraina-Rusia. Apelul făcut de Beijing

Beijingul a făcut apel la negocieri directe între Rusia şi Ucraina în timpul unei convorbiri telefonice sâmbătă între ministrul chinez de externe, Wang Yi, şi omologul său american, Antony Blinken, potrivit unui comunicat oficial chinez.

″Încurajăm negocierile directe între Rusia şi Ucraina″⁣, i-a spus Wang secretarului de stat american, potrivit comunicatului Ministerului chinez de Externe, citat de AFP.

″Sperăm că luptele vor înceta cât mai curând posibil (…) şi că o criză umanitară pe scară largă va fi evitată”, a adăugat Wang, recunoscând că negocierile între Rusia şi Ucraina vor fi dificile.

Aceasta a fost prima conversaţie telefonică între cei doi demnitari de la lansarea ofensivei militare ruseşti, scrie Agerpres, care citează AFP.

La rândul său, Blinken a subliniat că lumea “urmăreşte să vadă ce ţări apără principiile fundamentale ale libertăţii, autodeterminării şi suveranităţii”, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

″Lumea acţionează la unison pentru a dezaproba şi a răspunde agresiunii ruseşti, astfel încât Moscova să plătească preţul suprem”, a declarat Blinken.

În timp ce ţările occidentale au impus un spectru larg de sancţiuni dure împotriva Rusiei, China s-a abţinut să condamne invazia Ucrainei şi să numească intervenţia rusă drept război.

Dând dovadă de prudenţă, Wang, a cărui ţară a încheiat în februarie un acord cu Rusia privind livrările de gaze, a declarat sâmbătă că subiectul situaţiei din Ucraina este ″strâns legat de interesele de securitate ale tuturor părţilor″⁣.

SUA, NATO, UE şi Rusia ar trebui să poarte un dialog şi “să acorde atenţie repercusiunilor negative ale expansiunii continue a NATO în est pentru mediul de securitate al Rusiei”, a continuat Wang, reluând retorica Moscovei în acest ultim punct.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.