Decizie importantă luată de Guvernul României. Veste buna pentru pensionari. Ce primesc gratuit de la 1 aprilie

Luna aprilie vine cu vești cât se poate de bune.

Guvernul României a aprobat o serie de modificări la contractul-cadru.

Acesta presupune acordarea populației de asistență medicală, medicamente și dispozitive medicale, toate fiind extinse.

De asemenea, au fost introduse noi molecule în lista de medicamente compensate sau gratuite.

Conform Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), de la data de 1 aprilie, serviciile medicale acordate de medicii de familie vor fi extinse, iar asta presupune introducerea de noi posibilităţi de diagnostic şi tratament acordate atât la cabinete, cât şi la domiciliul pacienţilor sau la locul solicitării.

Așadar, medicii de familie vor putea efectua și la domiciliu sau în afara programului de lucru orice tratament injectabil ori perfuzabil de care au nevoie pacienţii.

Reprezentanții CNAS anunță că programul de activitate zilnic al bazelor de tratament a fost modificat astfel încât să

asigure accesul asiguraţilor pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână şi minimum 5 zile pe săptămână.

Totodată, noul act normativ modifică și activități care vizează derularea relaţiilor contractuale între casele de

asigurări de sănătate şi furnizori. Așadar, este luată în calcul și majorarea programului de lucru cu maxim 17,5 ore pe săptămână pentru fiecare medic de specialitate paraclinică.

„Actul normativ va asigura armonizarea, în mod nediscriminatoriu, a modalităţilor de plată pentru toate specialităţile

clinice pentru care se decontează servicii realizate de medicii cu specialităţi clinice, deci şi a medicilor de familie,

în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Aceste reglementări permit utilizarea în totalitate, pe parcursul unui an, a fondurilor alocate asistenţei medicale primare prin legile bugetare anuale, cu destinaţia pentru care au fost alocate

pentru serviciile efectiv realizate de către medicii de familie. De asemenea, se va asigura optimizarea accesului

asiguraţilor la serviciile medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate şi utilizarea eficientă a fondului

alocat cu această destinaţie, sumele neconsumate până în luna decembrie a anului curent urmând a fi utilizate pentru plata serviciilor medicale realizate de medicii de specialitate din ambulatoriu care depăşesc limitele stabilite conform

programului de lucru, în mod proporţional cu numărul de puncte realizat de fiecare medic, până la consumarea acestor sume”, a declarat conf. dr. Adela Cojan, preşedintele interimar al CNAS.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.