Doliu în toată România! Am mai pierdut o mare valoare…

Secvențe teribile, cu ultimele zile din viața unui mare istoric al orașului Iași, Sorin Iftimi! Acum mai bine de două săptămâni, activitatea profesională de zi cu zi și clipele cotidianului au luat o turnură halucinantă pentru acesta! La început a simțit că are o răceală, o „răceală” ceva mai „neobișnuită”, cum le mărturisea prietenilor, colegilor de la muncă sau colaboratorilor. În plină pandemie de COVID-19, având și probleme serioase de sănătate, Sorin Iftimi a fost pus pe gânduri… Se simțea din ce în ce mai rău. Brusc, a ajuns la spital și a fost internat. După două săptămâni în care a fost internat, atât la Spitalul Mobil Lețcani apoi transferat la Spitalul de Boli Infecțioase, sâmbătă, 13 noiembrie,  în doar câteva ore, era la ATI și intubat. A urmat o săptămână în care a „luptat” pentru a supraviețui. Din păcate, sâmbătă (13 noiembrie 2021), inima sa a încetat să mai bată… Dumnezeu să-l odihnească la cele Veșnice

Zile teribile, suferință, „luptă” pentru viață. Acesta a fost „scenariul” ultimelor secvențe mundane pentru Sorin Iftimi, mare istoric al orașului Iași! La începutul acestei luni (noiembrie 2021), activitatea profesională de zi cu zi și clipele cotidianului au luat o turnură halucinantă pentru acesta! Totul a început când a simțit că are o răceală, o „răceală” ceva mai „neobișnuită”. În plină pandemie de COVID-19, având și probleme serioase de sănătate, Sorin Iftimi a fost pus pe gânduri… Se simțea din ce în ce mai rău. Nu a mai putut să ducă la final o prezentare la un eveniment unde era invitat să țină un discurs, se mișca mai greu. Simțea că totul nu mai este la fel.

” Istoricul Sorin Iftimi s-a vaccinat cu Pfizer pe data de 27 octombrie 2021 și avea o stare de sănătate generală precară pentru că se simțea răcit. După ce s-a vaccinat a mers la o clinică privată unde a efectuat un test Antigen. Ulterior testării, la 5 ore, rezultatul a fost pozitiv. În cursul serii, istoricul a chemat un echipaj de prim ajutor care l-a transportat la Spitalul Mobil Lețcani. Pe data de 2 noiembrie a fost internat la secţia de Terapie Intensivă, ulterior fiind mutat la o secție asemănătoare dar la Spitalul de Boli Infecțioase. Sorin Iftimi a fost intubat pe data de 13 noiembrie. Istoricul a fost internat 2 săptămâni ”,  a precizat familia istoricului.

Prietenii priveau totul extrem de îngrijorați. Aveau grijă de el. Sorin Iftimi, mereu discret, elegant și decent, nu a făcut mare tam-tam. A îndurat cu îndârjire totul, asta cât a putut! Fulgerător, a ajuns la spital și a fost internat. După două săptămâni în care a fost internat, atât la Spitalul Mobil Lețcani apoi transferat la Spitalul de Boli Infecțioase, sâmbătă, 13 noiembrie,  în doar câteva ore, era la ATI și intubat.  Au fost momente când părea că-și revine… Din păcate, sâmbătă (13 noiembrie 2021), inima sa a încetat să mai bată….

Sorin Iftimi a fost și va rămâne unul dintre cei mai apreciați istorici și cercetători ai trecutului orașului Iași

Sorin Iftimi era născut la 27 septembrie 1965, la Mileanca, județul Botoșani. Era istoric, muzeograf grd. IA, la Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Era expert atestat în patrimoniu cultural mobil. Între 1988-1993 a urmat cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Direcțiile și domeniile de cercetare ale istoricului Sorin Iftimi: o primă direcție de cercetare a constituit-o studiul organizării administrative a Moldovei medievale, în speță al evoluției Ținutului Iași în secolele XIV-XVIII. Cercetarea, care a durat aproape patru ani, s-a finalizat prin redactarea tezei de licență cu acest subiect, sub îndrumarea regretatului prof. univ. dr. Ioan Caproșu.

Evoluția urbană a orașului Iași, între secolele XV-XIX, este un domeniu în care a adus mai multe contribuții notabile

Patru texte din această lucrare au fost publicate în paginile Buletinului „Ioan Neculce” (1995-2001). Evoluția urbană a orașului Iași, între secolele XV-XIX, este un domeniu în care a adus mai multe contribuții notabile, publicate în Anuarul „Monumentul” sau în diverse volume de autor. „Istoria minorităților etnico-religioase din Iași” a fost concretizată printr-o temă de de cercetare privitoare la comunitatea armeană (2006-2008). „Iașul grecesc” reunește într-un nou album cercetări mai vechi (comunitatea rușilor scapeți din Iași; cercetări arheologice la Sinagoga Veche și Biserica Armenească din Iași – Istoria Bisericii, mai ales a monumentelor celei ieșene).

Studiile cu această tematică, publicate în diverse volume, au fost reunite în lucrarea „Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieșene. Monumente, ctitori, mentalități”. Preocuparea pentru heraldică a dr. Sorin Iftimi s-a concretizat, de asemenea, într-o serie de texte, comunicate în cadrul ședințelor lunare ale Comisiei de Genealogie și Heraldică – filiala Iași. O parte dintre acestea au fost cuprinse în volumele: „Iașii – simbolurile unui oraș simbol” sau „Vechile blazoane vorbesc. Obiecte armoriate din colecții ieșene”. Avea în lucru și alte volume, texte sau articole importante, toate legate de fascinantul trecut al Capitalei Moldovei. Dureros, „timpul mundan” s-a oprit pentru el la doar 56 de ani.

A lăsat în urmă o familie îndurerată, un mediu academic, științific și istoric înmărmurit. Înmormântarea va avea loc miercuri, 17 noiembrie, ora 12:00, la Cimitirul „Sfinții Petru și Pavel”. Astăzi, 15 noiembrie, trupul neînsuflețit va fi depus la capela firmei de pompe funebre „Drăgan Petru”. Marți, 16 noiembrie, va fi depus la Muzeul „Unirii” din Iași. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.