O refugiată din Ucraina a trecut granița în Ungaria cu valize pline cu euro și dolari

Soția unui politician din Ucraina a trecut granița în Ungaria cu aproape

29 de milioane de dolari și un milion și jumătate de euro cash. Banii erau puși în mai multe valize.

Potrivit unui fost jurnalist și politician, Serghei Lușcenko, ar fi vorba despre Anastasia Kotvițkaia,

soția unui fost deputat – Igor Kotvițki. Acesta ar fi mâna dreaptă a lui Arsen Avakov, un politician influent, bănuit de corupție. Bărbatul ar fi fost ministru de Interne până anul trecut în vară, când și-ar fi dat demisia la cererea lui Volodimir Zelenski.

Soția politicianului a trecut frontiera cu o mașină înmatriculată în Ungaria, potrivit 24tv.ua, condusă de un cetățean ungar.

După ce a trecut granița cu ușurință din Ucraina, în Ungaria femeia a fost controlată. Vameșii au pus-o să declare întreaga sumă pe care o avea, iar procurorii de la Kiev au deschis o anchetă.

Poliția de frontieră din România au descoperit în mașina unor refugiați ucraineni sume imense
Poliția de frontieră a descoperit, sâmbătă, 12 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în mașina unor refugiați ucraineni, soț și soție, peste 1,6 milioane de euro și peste 50.000 de euro. Banii nu au fost declarați.

De asemenea, oamenii legii au găsit în bagajele din autoturism mai multe bunuri, printre care ceasuri de lux, bijuterii și câteva zeci de genți.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *