Pe Victor Ponta cu siguranță îl cunoști. Uite cum arata și cu ce se ocupă soția sa, Daciana Sârbu –>>

Victor Ponta și Daciana Sârbu formează o familie încă din anul 2006 și sunt părinții a trei copii frumoși. Daciana are propria sa carieră, iar la 45 de ani arată impecabil.

Daciana Sârbu este fostă membră a Parlamentului European, iar mandatul său a fost din 2007 în 2019. Aceasta este mamă a trei copii și deține un lanț de cafenele și cofetării în Capitală.

Daciana Sârbu se împarte între carieră și viața de familie, dar recunoaște că face față cu brio. Pe lângă cei doi copii, Irina și Andrei, au adoptat-o pe micuța Maria în 2020. Aceasta are aproape 7 ani și este extrem de veselă. De când a văzut-o, soția lui Victor Ponta, a considerat că este cea mai bună alegere și nu putea lua pe altcineva.

„Când am văzut-o prima dată mi s-a părut că seamănă cu Victor. E un copil vesel şi nu vreau să mai vedem pe altcineva. Eu am găsit un chip care radia bucuria. E cel mai vesel copil şi le-am spus că nu dorim să mai vedem pe altcineva. Am văzut-o pe Maria şi am mers mai departe cu gândul că nimic rău nu are ce să se întâmple.” , a mărturisit Daciana Sârbu în cadrul unui podcast.

Social Media
Daciana Sârbu are grijă de silueta sa
Soția lui Victor Ponta are o viață activă și este implicată în domeniul antreprenoriatului. Aceasta este nevoită să guste preparatele care ies spre vânzare în cofetăriile sale și să își dea acordul, iar acest lucru îi afectează silueta.  Daciana Sârbu a recunoscut că ea mănâncă multe salate cu diverse ingrediente, cu legume sau cu pui, care o ajută să arate așa cum și-ar dori.

„Inevitabil, atunci când facem rețete noi, gustăm pentru că e un proces care durează și pe parcursul lui trebuie să gust de fiecare dată. Nu m-am născut din păcate cu o genă bună. Să fiu norocoasă și să mănânc tot ce pot și să nu se vadă. Deci mă mențin în formă cu destul de mult chin, de când mă știu. Fac și sport, dar cred că  echilibrul și faptul că atunci când mănânc mai mult, urmează perioade în care mănânc foarte puțin și sunt foarte atentă. În perioada de Sărbători mă bucur de tot, inclusiv de mâncare și vreau să simt că sunt Sărbătorile.”, a declarat Daciana Sârbu.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.