Rudele au avut parte de un șoc în momentul în care s-au dus să ia obiectele răposatului

Este anchetă la Spitalul Județean din Constanța. Familia unui pacient decedat susține că nu a primit bijuteriile pe care acesta le purta în momentul în care a fost internat. Inelul si verigheta bărbatului ar fi fost înlocuite cu alte bijuterii.

Totul a început la data de 8 februarie, moment când bărbatului de 69 de ani i s-a făcut rău. Se pare că acesta avea COVID-19 și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, scrie Realitatea.net.

Înainte de a fi dus pe secție i s-a spus că trebuie să-și lase la garderobă bunurile. Pacientul avea cu el bani, dar și două bijuterii din aur: o verighetă și un inel. Acestea au fost puse într-un plic care ulterior a fost sigilat. Bărbatul a murit câteva zile mai târziu. În momentul în care s-au dus să ia obiectele, rudele au avut parte de un șoc: bijuteriile au fost înlocuite cu altele care nu erau din material prețios.

Ginerele bărbatului decedat a mers la administrația unității medicale să afle ce s-a întâmplat, însă angajații spitalului i-au spus că nu au cum să îl ajute și l-au trimis la Poliție. Omul s-a dus cu ele la Poliție.

Conducerea Spitalului Județean Constanța a declanșat o anchetă internă. Cazul este anchetat și de Poliție.

Inelul si verigheta pacientului ar fi fost înlocuite cu alte bijuterii

„Exact așa ni l-au dat. Soția când le-a văzut a spus: astea nu sunt ale tatălui meu si le-a dat înapoi. Plicul era așa cum se vede. A continuat sa ia buletinul si alea si au spus ca daca nu semnăm, nu luăm nimic. Ne trebuia buletinul pentru morgă”, povestește ginerele bărbatului.

În plus, familiei i s-ar fi sugerat să accepte bijuteriile false pentru că altfel rămâne și fără ele.

„Inelul si verigheta bărbatului defunct fuseseră înlocuite cu alte bijuterii. În cauza a fost întocmit un dosar penal”, afirma Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

„S-a demarat deja o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat din momentul în care pacientul a fost preluat de personalul nostru”, spune Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanta.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.