Se iubesc de 8 ani, au o fetiță adorabilă și o cresc împreună și pe fiica ei dintr-o relație anterioară. Dar puțini știu cine este, de fapt, femeia care l-a cucerit pe Bursucu! Cu ce se ocupă Andreea

Cine este iubita lui Bursucu. Bursucu este unul dintre cei mai iubiți oameni de la Kanal D. Acesta, deși este cunoscut de foarte multă lume, nu a vorbit de prea multe ori despre viața sa privată. Fostul coleg de de platou a lui Teo Trandafir este într-o relație de 8 ani cu o tânără superbă pe nume Andreea. Iată cu ce se ocupă ea!

„Este o fată tare frumoasă și foarte deșteaptă. Ne înțelegem foarte bine, e o fată cu totul și cu totul deosebită. Nici nu avea cum sa fie altfel, având în vedere ce mamă extraordinară are’, spunea Bursucu despre fiica sa vitregă, pentru Click.ro.

În perioada stării de urgență, impusă de pandemia de COVID-19, Bursucu a petrecut mai mult timp în București decât la Constanța. La acea vreme, vedeta Kanal D susținea că îi este foarte dor de familia sa!

Îmi lipsesc foarte mult… Singurul mod în care îmi alin dorul este apelând la Facetime, pentru că le pot vedea tot timpul. E greu, mai ales că fetele cresc, mai ales cea mică, și se dezvoltă foarte repede. E importantă orice zi pierdută din viața lor pentru mine. Acum merg la Constanța săptămânal, plec vineri după emisie și mă întorc luni în Capitală. De fiecare dată când revin acasă, îmi pare că mezina noastră a crescut vizibil, mi se pare că vorbește mai mult, că face lucruri noi. Cea mare are 14 ani și jumătate, e deja adolescentă’, a declarat el la acea vreme.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.