SPAȚIUL NATO A FOST INVADAT: „AU FOST GĂSITE URME ALE UNUI DISPOZITIV EXPLOZIV”

Luni a avut loc un incident grav. O dronă rusească a pătruns în zona NATO și a zburat deasupra Poloniei înainte de a intra în spațiul aerian ucrainean unde a fost doborâtă, a transmis armata ucraineană.

Comandamentul forțelor aeriene ucrainene a declarat că o dronă rusească a zburat ieri în spațiul aerian NATO și a acuzat Moscova de „provocare”, scrie The Times.

Drona rusească a zburat prima oară deasupra orașului Yavoriv
Primul oraș în care a fost prezentă drona a fost orașul Yavoriv, din ​​vestul Ucrainei, care a fost lovit duminică de mai

multe rachete de croazieră, într-o aparentă încercare de a evalua rezultatul. Apoi a pătruns în Polonia înainte de a

reveni în spațiul aerian ucrainean, unde a fost doborâtă de apărarea antiaeriană a Ucrainei, se arată în comunicat.

Surse militare ucrainene spun că este vorba despre o dronă Forpost rusă, care este o copie licențiată a dronei israeliene Searcher. În aceeași declarație se face referire și la drona care a fost găsită, luni, în Bistrița Năsăud, dar și la cea care a ajuns în Croația.

O dronă de recunoaștere s-a prăbușit în Croația
Un alt incident asemănător a avut loc în noaptea de joi spre vineri, o dronă ucraineană de recunoaştere s-a prăbuşit în Zagreb, capitala Croației.

Investigatorii croați au găsit rămăşiţe ale unei bombe aeriene în drona care s-a prăbuşit joi seara în sud-vestul

Zagrebului, după ce a survolat spațiul aerian al României și Ungariei, a declarat duminică ministrul croat al Apărării, Mario Banozic.

”Au fost găsite urme ale unui dispozitiv exploziv, ceea ce indică faptul că nu era o dronă de recunoaştere.

Am găsit părţi ale unei bombe aeriene”, a declarat Banozic reporterilor, la locul prăbuşirii, după ce partea principală a dronei a fost scoasă din pământ, potrivit total-croatia-news.com.

Mario Banozic a mai precizat că este vorba despre un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică, din anii 70, dar că încă nu este clar dacă a fost lansat de forțele armate ale Rusiei sau ale Ucrainei.

Ministerul ucrainean al Apărării: ”Drona prăbușită nu aparține Ucrainei”
Consilierul șef al ministrului ucrainean al apărării, Markiyan Lubkivsky, a declarat anterior pentru ziarul croat Jutarnji List că drona prăbușită nu aparține Ucrainei, relatează euronews.com

Autoritățile ruse nu au făcut nicio declarație cu privire la drona de tip Tu-141, respectiv dacă ar putea fi un dispozitiv scos din uz care ar fi putut fi făcut recent din nou operațional.

”Vom putea spune care a fost scopul său doar după o analiză. Acest tip de bombă a fost folosit de avioane”, a mai adăugat Banozic.

Ministrul croat a dat asigurări că zona din jurul craterului este acum sigură şi că nu există substanţe explozive acolo.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.