Turcia livrează armament greu Ucrainei, constând în drone, rachete Stinger şi Javelin. Mai mult, vor bloca intrarea navelor ruseşti în Marea Neagră

Turcia face un pas important și livrează armament greu Ucrainei, ajutorul de tehnică militară constând în drone, rachete Stinger şi Javelin.

Totodată, turcii și-au luat angajamentul să blocheze intrarea navelor ruseşti care nu au baza în Marea Neagră.

Astfel, tot mai multe ţări occidentale s-au angajat să furnizeze Ucrainei arme pentru a evita victoria invaziei ruse.

Mai multe ţări occidentale s-au angajat să furnizeze Ucrainei arme pentru a evita o invazie rusă.

În plus, Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de Externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA.

Turcia livrează armament greu Ucrainei

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat, miercuri, în a șaptea zi de război, că Ucraina urmează să primească rachete Stinger şi Javelin din străinătate pentru a se apăra de atacurile Rusiei, precum şi un alt transport de

drone turceşti, relatează Reuters. Totodată, un ajutor important mai vine din partea Turciei, prin blocarea intrării nevelor rusești în Marea Neagră.

Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea

Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii.

Moscova a formulat cereri pentru trecerea navelor sale şi ulterior a retras solicitările după ce partea turcă i-a cerut acest lucru, a adăugat Cavusoglu.

Zilele trecute, Rusia solicitase trecerea anumitor nave, care nu sunt înregistrate în Marea Neagră.

Potrivit EFE, solicitarea părţii ruse a fost făcută pentru patru vase în zilele de 27 şi 28 februarie, altfel spus, în plină invazie.

„Nu am permis trecerea a patru nave ruseşti prin Bosfor. Le-am transmis acest lucru ruşilor într-un mod foarte civilizat.

Nici Rusia şi nici nimeni altcineva nu trebuie să se simtă ofensat”, a menţionat ministrul turc, citat de EFE.

Soner Cagaptay, expert în cadrul Washington Institute, a afirmat că pentru moment restricţiile respective nu ar trebui să fie un dezavantaj pentru Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin are deja la dispoziţie toate navele militare de care are nevoie în Marea Neagră, a explicat Cagaptay pentru DPA.

În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care le-a transmis conaţionalilor săi că este vorba despre o „operaţiune specială” pentru „demilitarizarea şi denazificarea” ţării vecine.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.