Ultima oră! Demisii în bloc din PNL, din cauza alianţei cu PSD – >

Ludovic Orban a anunțat că demisionează din PNL.

Fostul premier a luat această decizie după ce liberalii s-au aliat cu PSD pentru o coaliție de guvernare.

Demisie în bloc din PNL, din cauza alianţei cu PSD
Demisia lui Ludovic Orban din PNL nu este singura. Deputatul Alexandru Kocsis-Cristea a anunţat, luni seara, că toţi cei 17 parlamentari liberali care au părăsit grupul parlamentar al PNL şi-au anunţat demisia din partid, în semn de protest faţă de alianţa de la guvernare cu PSD.

„Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD.

La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta.

După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL”, a scris Alexandru Kocsis-Cristea, pe Facebook.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.