ULTIMA ORĂ! Guvernul României introduce starea de criză. Ce presupune o astfel de măsură… – >>

Guvernul României a început pregătirile pentru introducerea stării de criză la nivel național, potrivit Antena 3.

Măsura nu afectează populația, vizând doar anumite decizii de securitate și apărare națională.

Se fac pregătiri pentra a introduce starea de criză în România.

Guvernul țării a început formalitățile pentru a implementa această măsură, care se referă la decizii de securitate și apărare națională, potrivit surselor Antena 3.

Prin introducerea stării de criză, structuri ale MApN vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO.

În proiectul de lege la care a lucrat guvernul în ultimele zile se arată că această situaţie de criză va fi instituită la

propunerea ministrului Apărării, va trebuie avizată de premierul în funcţie şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Când va fi introdusă starea de criză

Potrivit proiectului de lege, măsura va instituită în momentul în care societatea se confruntă cu apariţia sau iminenţa

apariţiei unor incidente care sunt menite să afecteze sau ”să pună în pericol condiţiile de viaţă, stabilitatea politică, economică, socială, securitatea sau apărarea ţării sau să pună în pericol orice alte valori constituţionale”.

Aceleași surse transmit că proiectul de lege urmează să fie adoptat săptămâna aceasta într-o sedinţă de Guvern. De asemenea, Parlamentul este pregătit să adopte acest poiect de lege în procedură de urgenţă.

Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că are cunoştinţă despre acest proiect de lege.

„Prin situaţie de criză în domeniul securităţii şi apărării naţionale se întelege situaţia în care societatea se confruntă cu mari dificultăţi generate de apariţia sau iminenţa apariţiei unuia sau mai multor incidente pe teritoriul naţional, la

nivel regional sau internaţional, sau de ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi prin care sunt grav perturbate sau

ameninţate condiţiile de viaţă, sănătate şi mediu, proprietatea, stabilitate politică, economică sau socială, ordinea

publică, securitatea şi apărarea naţionala, precum şi alte valori constituţionale care impun adoptarea de măsuri de

răspuns la criză, prin acţiune unitară a autorităţilor şi instituţiilor statului român, pentru înlaturarea cauzelor, gestionarea efectelor şi revenirea la starea de normalitate.”, se arată în proiectul de lege.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.