Ultima ora! Situatia se complica

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă, iar inamicul nu dă semne că se va retrage prea curând de pe teritoriul vecinilor noștri. Lupta este una strânsă și se pare că rușii apelează la tot felul de metode pentru a face rău ucrainenilor. Moscova acuză acum că Ucraina ar produce arme biologice în laboratoare.

Moscova, acuzații grave pentru Ucraina

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, la ora 16.00 GMT (18.00 ora României), la solicitarea Moscovei, pentru a discuta situația Ucrainei. Moscova acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în Ucraina, lucru complet interzis.

Moscova acuzase deja în 2018 Statele Unite că au efectuat în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia. Ambele capitale neagă acuzațiile Moscovei care, de altfel, au fost puse sub semnul întrebării, pentru că nu a putut aduce dovezi în acest sens.

În schimb,  Statele Unite și Regatul Unit susțin că Rusia ar putea fi cea care să folosească arme chimice în Ucraina, având în vedere că nu ține cont de reguli și nu își respectă îndatoririle. Președintele Ucrainei susține că Ucraina nu ar apela niciodată la armele de distrugere în masă, pentru că este o țară decentă, care luptă ca la carte și vrea să câștige războiul pe merit.

 “Sunt președintele unei țări decente, al unui popor decent și sunt tatăl a doi copii. Nimeni nu dezvoltă arme chimice sau de distrugere în masă în Ucraina”, a spus președintele.

Ucraina acuză Rusia pentru comiterea crimelor de război

Viceprim-ministrul ucrainean, Olga Stefanişina, a vorbit despre crimele de război care au avut loc pe teritoriul Ucrainei. Ucraina acuză că Rusia a copiat modelul de luptă al nemților și nu susține un război corect.

Oficialul ucrainean declarat că zeci de copii și-au pierdut viața din cauza rușilor, în timp ce femeile au fost violate și bărbații uciși. Olga Stefanişina se comit crime împotriva populaţiei civile și rușii fac tot ce pot pentru a îi speria pe oameni, având în vedere că încă mai există zone care nu se află complet sub controlul Guvernului ucrainean, motiv pentru care autoritățile nu pot acționa.

„Sunt încă unele părţi ale Ucrainei şi câteva oraşe care nu sunt sub controlul efectiv al guvernului ucrainean, unde sunt forţele armatei ruse. Asta face parte din operaţiunea militară de asasinare a oamenilor pentru a-i face să se teamă. Se comit crime împotriva populaţiei civile. Bărbaţii au fost ucişi, femeile au fost violate şi mai mult de 50 de copii din aceste zone au murit pur şi simplu, inclusiv o familie care a fost bombardată pe stradă doar pentru că încercau să plece.”, a afirmat vicepremierul Ucrainei.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.