ULTIMA ORA : Traian Băsescu, în stare gravă la spital în Paris.A făcut accident vascular

Traian Băsescu trece prin clipe de groază în acest moment. Conform unor surse de la RealitateaRealitatea, acesta ar fi ajuns de urgență la un spital din Paris, după ce medicii din România i-au sugerat să facă acolo o operație care în țară nu ar fi avut succes.

Traian Băsescu ar fi suferit un AVC

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar fi ajuns în Franța de urgență, după ce a acuzat probleme de inimă. În România, medicii au decis că acesta „are nevoie de o intervenție care nu poate fi făcută în țară”, motiv pentru care au decis transferul lui în afară.

Tot postul TV a anunțat că fostul lider al țării ar fi suferit un AVC, motiv pentru care a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Acesta ar fi mers în Paris cu propriul lui avion, la o clinică privată. Incidentul nu ar avea legătură cu decizia conform căreia a fost numit colaborator al Securității.

Totuşi, informaţia nu a fost confirmată în mod oficial până în acest moment. Revenim cu informații imediat ce vom afla noutăți de la surse oficiale. Fostul președinte nu a comentat nimic până acum, nici măcar despre evenimentul de ieri.

Amintim că fostul președinte a mai fost internat la începutul acestei luni, după ce acestuia nu i-a fost deloc bine. A avut o perioadă agitată, în care a muncit mult, motiv pentru care a început să se simtă rău. Fostul preşedinte a mers la Spitalul Militar din Capitală, unde medicii i-au făcut o serie de investigații medicale și au descoperit mai mult nereguli.

adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.